Pentru a nu-l pierde de el,am renuntat la mine.Am tolerat multe nedreptăți sperând de fiecare dată că el se va schimba,ca va aprecia sacrificiul meu,își va recunoaște vina si imi va cere iertare,din nefericire situația nu s-a schimbat,el tot nu își asumă responsabilitatea faptelor sale.Eu simt că am ajuns la limita răbdării si am acumulat frustrări multe,trăiesc într-o stare de nemultumire si mă invinovatesc pentru lipsa curajului,pentru instabilitatea emoțională,pentru că am încercat sa dau divorț dar am renuntat de teamă că nu am să pot suporta despărțirea,partajul si toate urmările divortului.Deci dacă mă iubeam as fi avut puterea de a renunța la omul care in loc să imi fie de ajutor mi-a distrus viața. Preciez că nu depind financiar de el,pe tot parcursul casniciei eu am susținut familia si am fost sprijinul copiilor,el mi-a pasat mie toate responsabilitățile,,,si totuși eu nu am curajul de a renunța la el,habar nu am de ce,,,el nici măcar nu mi-a facut vreun compliment sau să mă privească cu drag..
↧